Halterofilii de la CS Botoșani au terminat în forţă Campionatul European pentru juniori şi tineret de la Eilat, din Israel.

Loredana Toma a reușit să cucerească trei medalii de aur la Campionatul European de haltere, competiție ce s-a desfasurat în Israel. Sportiva s-a impus la stilul smuls cu 91 de kilograme și la aruncat cu 112 kilograme. Cu 203 kilograme, Loredana Toma s-a clasat pe primul loc şi la total reuşind astfel să cucerească toate cele trei medalii de aur puse în joc la categoria 58 de kilograme.

Ultima botoşăneancă prezentă în competiţie, Andreea Aanei (categoria +75 de kilograme) a reuşit să aducă încă trei medalii Clubului Sportiv Botoşani. Aceasta a reuşit să cucerească două medalii de aur şi una de argint la Campionatul European de haltere. Sportiva a cucerit aurul la stilul smuls cu 107 kilograme iar la aruncat a obţinut medalia de argint cu 136 de kilograme. Cu 243 de kilograme, Andreea Aanei a cucerit medalia de aur la total.

La ediţia din acest an a Campionatului European de haltere, sportivii de la CS Botoşani antrenați de Constantin Urdaş au cucerit şapte medalii dintre care cinci de aur, una de argint şi una de bronz reuşind să depăşească obiectivul fixat pentru această competiţie cu două medalii. În total,