Trei botoșănence cu ambiție și mușchi de fier reușesc aproape în fiecare an să cucerească Europa. Este vorba despre copilele-fenomen din echipa de haltere a Clubului Sportiv, cele care ridicând sute de kilograme, aduc onoare întregii țări la cele mai importante competiții de profil din lume.

Somax Tv vă invită în exclusivitate să le cunoașteți pe campioanele de necontestat ale Botoșaniului.

La Botoșani,funcționează Centrul Olimpic Național dedicat halterelor. În cadrul acestui centru se antrenează și șase copile de la țară, legitimate la Clubul Sportiv Botoșani. La prima vedere par fragile și copilăroase. Dincolo de aparențe însă, trei dintre acestea sunt campioanele de fier ale Europei la haltere.

Raluca Olaru, are doar 16 ani și cu toate acestea la sfârșitul lunii septembrie la Campionatul European de Haltere de la Kossovo a reușit să domine total competiția. A obținut toate medaliile de aur puse în joc la categoria ei și implicit a câștigat titlul de campioană europeană.

Nu este însă singura performanță a tinerei, originară din satul Tudor Vladimirescu.

Deși are doar 60 de kilograme cu o ambiție ieșită din comun, halterofila botoșăneancă ridică dublul greutății ei. A reușit de altfel și un record european.

O altă performeră a clubului este tot o copilă. Se numește Sabina Baltag are 15 ani și face haltere de numai doi ani. Cu toate acestea a uimit întreaga lume reușind să obțină titlul de campioană europeană anul trecut iar în acest an încă o medalie de aur și două de bronz. Iar secretul Sabinei este ambiția.

Din trio-ul magic al clubului face parte și o elevă de numai 13 ani, venită tot din mediul rural. La Campionatul European din Kosovo a reușit să obțină o medalie de argint și două de bronz. Pe viitor își dorește însă să ajungă campioană mondială.

Totodată haterofilele din Botoșani au reușit o performanță deosebită și la campionatele mondiale. Au reușit să se califice la Olimpiada de anul viitor din Buenos Aires și mai mult decât atât, au dus România în top-ul mondial.

Iar secretul acestor copile-fenomen în lumea halterelor este seriozitate, munca și o ambiție de fier.

Clubul Sportiv Botoșani are până în prezent rezultate excepționale la haltere dar și la canotaj. Totodată sportivele botoșănence din lotul olimpic sunt și campioane naționale, reprezentând viitorul României în cadrul acestui sport.

 

Sursa foto + text: somaxtv.com